Cine păstrează vie flacăra limbii române în R.Moldova?

Fiind în România de mai puţin de patru luni, totuşi de multe ori am fost întrebată de unde cunosc limba română atît de bine. Pînă acum n-am reuşit să înţeleg de unde-şi trage rădăcinile această întrebare. Probabil majoritatea românilor din dreapta Prutului îşi imaginează Basarabia drept o gubernie a Rusiei şi că la noi se vorbeşte doar limba rusă. De multe ori mă simt flatată cînd mi se zice că vorbesc bine româna.

Aşa arată cabinetul de română din care m-am alimentat eu în anii de liceu

Mulţi consideră că la noi o vorbesc doar o parte minoritară, adică ceva similar cum ar vorbi-o etnicii români din Grecia, Serbia, Burgaria etc.  Ceea ce nici pe departe nu este adevărat, mai ales în localiţile rurale. Mă întrebam şi eu, oare ar fi posibil să nu-mi cunosc limba odată ce vorbesc în acest grai de cînd am început a pronunţa primele cuvinte?

Şi totuşi, într-o oarecare măsură  aceste întrebări îşi găsesc justificare. În pofida greşelilor  istoriei, perioadei nu tocmai favorabile prin care i-a fost dat să treacă pămîntul dintre Prut şi Nistru, limba română a rezistat aici. Au fost timpuri vitrege, limba româna era interzisă, s-a trecut la alfabet chirilic, în locurile publice nici nu aveai măcar voie să vorbeşti în propria limbă. Chiar dacă s-ar părea că acele vremuri ţin de domeniul trecutului, oricum şi în zilele noastre se fac încercări suficiente de a demoraliza, mutila, distruge limba română. Şi totuşi, ea şi-a păstrat poziţia de verticală. Şi continuă să reziste demn. Datorită celor ce nu renunţă să lupte pentru ea. Şi aici vorbesc, mai întîi de toate de miile de profesori de limba şi literatura română din toate şcolile din Basarabia.

În perioada sovietică era interzis studierea scriitorilor români în şcoli, iar încălcarea acesteia putea avea urmări grave. Totuşi aceşti oameni au ştiut întotdeauna să cultive elevilor lor dragostea pentru propria limbă. Şi atunci cînd erau obligaţi să vorbească despre poeţii comunişti, oricum măcar subtil trebuiau să strecoare din Goga, Alecsandri sau Eminescu. În aceste condiţii au învăţat părinţii noştri.

Acum totul e altfel. În liceu am învăţat “limba română” şi nu “limba moldovenească” cum au făcut-o forţat părinţii noştri. Însă acum se pune altă problemă. Păstrarea limbii în forma sa autentică, denaturată. Iată marea misiune( şi deloc uşoară) a dascălilor din Basarabia. Din fericire, cu mari eforturi, dar le reuşeşte. Datorită lor învăţăm a preţui limba ce-au vorbit-o strămăşii noştri. Învăţăm să fim mîndri şi demni de acest tezaur de nepreţuit.

Mi-am adus aminte aproape involuntar de cabinetul de română din liceul unde  am învăţat. Adevărată sărbătoare. Mi-aduc aminte cîte greutăţi era nevoită doamna Maria Guţu să învingă pentru a mai cumpăra o carte-două  în limba română sau un abonament la o revistă sau un ziar în limba română. Iată cine sunt adevăraţii luptărori ai neamului. Pentru credinţă. Cultură. Pentru adevarată noastră identitate spirituală. Nu cei care trîmbiţează la tribune.

Rămîn cu o adîncă plecăciune în faţa acestor profesori care sunt, vorba poetului, adevăraţi “semănători de lumină”. Şi încă o dată LA MULŢI ANI pentru profesoara mea de limbă română, doamna Maria Guţu,profesoară la Liceul Teoretic Fârlădeni,  care şi-a sărbătorit ieri aniversarea.