Mare zarvă în ocolul politicii moldoveneşti. În PCRM cu unul mai puţin. Lupul partidul şi-l schimbă, năravul mai vedem. Declaraţii peste declaraţii, una mai dură decât alta,care vin cu ovaţii, care cu acuzaţii…numai cei din clasa 12-a sunt privaţi (norocoşii de ei) de acest teatru prostesc. Ei au BAC-ul şi asta spune tot.
Exact cu un an în urmă eram în pielea lor. Doar că între timp cei de la Minister au avut grijă să le asigure un iunie şi mai “fierbinte”. Anul trecut am susţinut toate cele 4 examene de bacalaureat în centrul raional, la aproape 40 km distanţă de unde locuiesc eu. Aşa că pentru a ajunge la timp în sala de examene a trebuit să ne programăm deşteptarea cu vreo 3-4 ore înainte. Treziţi de la 5, apoi o oră jumate pe drum, apoi încă 3 ore de examen…în fine, au trecut ele cum au trecut toate 4. Nici azi n-am înţeles de ce a fost nevoie să ne deplasăm la 40 km, dacă şi acolo (ca peste tot în Moldova) s-a copiat (doar cei care au avut din ce copia sau cu ce achita) la greu. 
Anul acesta s-a revenit la tradiţia veche. În fiecare liceu s-a făcut centru de Bac. Însă condiţiile în care se desfăşoară au devenit şi mai drastice. Am vorbit cu mai mulţi prieteni absolvenţi de liceu. Elevii scriu lucrarea în sala de sport sau pe holuri. Înainte de a intra în sala de examene sunt verificaţi de o sută de ori (mă mir cum de liceele n-au fost dotate cu detectoare, exact ca cele folosite pentru intrarea în Parlament sau Guvern, să depisteze fiţuicile elevilor). Testele sunt transmise prin Internet şi scoase la imprimantă în fiecare liceu. . Apoi, pe tot parcursul examenului sunt la fel verificaţi, supravegheaţi de zeci de observatori, veniţi de la toate instituţiile posibile: poliţie, minister, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi tot aşa. De parcă prezenţa lor le-ar face mai transparente şi-ar diminua cumva corupţia. Din contra. Cu toţi care vorbisem (şi-am vorbit cu vreo 5 persoane din 3 raioane diferite) - peste tot s-a copiat. O singură diferenţă. Cu cât cresc măsurile de protecţie şi anticorupţie, cu atât miza e mai mare. Copie poate mai puţini, dar o fac la un preţ dublu. Doar cei care plătesc mai mult (şi când zic mult, nu mă refer la 50 sau 100 lei). Şi care-i eficienţa acestor sisteme sofisticate, programe anticorupţie ? În loc să distrugă corupţia, mai mult o încurajează.






nu s-a copiat tot aşa de mult… ori poate e doar cazul meu… că nu am de la cine şi ce să coii… dar bani se strîng…., s-au strîns şi mai mult ca sigur se vor strînge, evident mai mulţi de la fiecare an… nu contează că e criză
Anul trecut şi mai aiurea a fost, unii liceeni pe parcursul a 3
ani aveau media notelor 7, iar la bac 10. Aşa cum înmatricularea la facultate a fost calculată DOAR pe media notelor obtinute la bacalaureat… rezultatul se va vedea mai tirziu. Să vedem ce se va întîmpla si anul acesta la admitere. Succes pentru urmatoarele 2 examene de bac.
o prostie totala. vova ca 8 ani de zile fura tara, nui coruptie, da acum ca ajuns copiii astia sa investeasca ceva in coruptia de la noi, e coruptie!
cat de repde a zburat timpul…
iti mai amintesti de evenimntele de acum un an?
BAC 2008 – Balul Amatorilor de Coruptie. BAC 2009 – ?
http://ignatiuc.wordpress.com/2009/06/11/balul-amatorilor-de-coruptie/
BAC 2009- Balul Profesioniştilor de Corupţie
mi-am adus aminte anul trecut ce promotorii ai democraţiei şi corectitudinii eram, eu la sudul Moldovei, tu la nord
si ce folos?e inutil să lupţi cu morile de vânt
şi-apoi să vedem şi partea bună a lucrurilor
dacă copiam, luam note mai mari şi aveam să obţin un loc la vreo universitate din Bucureşti sau Cluj…şi nici n-aveam să ştiu ce scăp la Suceava
)
tot aici e mai bine (măcar mă consolez cu gândul acesta
Astea sunt niste masuri puerile !