Nu cred că există în Moldova un copil (cel puţin din generaţia mea) care n-au citit măcar o carte sau două a maestrului Spiridon Vangheli. Era 8 martie 1995. Bunelul, după tradiţia sa începea această zi cu cadourile pentru femeile sale : bunica, mama, mătuşa şi eu (eram cea mai privilegiata, primeam cadou şi de 1 iunie 
). Atunci, pe când aveam 5 ani, primisem de la bunelul cartea “Isprăvile lui Guguţă”, avea coperta cartonată, foarte frumos ilustrată. Atunci am decis că voi avea biblioteca mea personală. Şi aşa şi-a fost. Pe parcursul a 14 ani mi-am îmbogăţit eu biblioteca, însă cel mai de cinste loc îl au cărţile lui Spiridon Vangheli.
Apoi “Băieţelul din coliba albastră”, o carte subţire de proză. Am citit-o şi recitit-o atâtea ori încât aş putea reproduce şi-acum cu uşurinţă din memorie crâmpeie din acele istorioare “Mă cheamă Radu. Am trei ani. Noaptea dorm în casă, iar ziua trăiesc în coliba albastră.” sau “Rodica e nouă, nu demult am adus-o acasă. Rodica e mică, dar poate să râdă singură. Are şi două urechi. Cu dânsele încălzeşte perna.” O simplitate genială. Mai apoi aveam să aflu din biografia scriitorului că Radu şi Rodica era chiar numele copiilor săi.
Un veritabil poet în proză. Citeam nuvelele sale aşa cum ai recita o poezie, pe nerăsuflate, cu sufletul la gură de curiozitate, grijă pentru eroii dragi : Guguţă, Ciuboţel, Olguţa (din cartea “Copii în cătuşele Siberiei” care dezvăluie soarta copiilor deportaţi în Siberia). De câte ori merg acasă revin la raftul cu cărţi, răsfoind acele pagini ca o aducere aminte a copilăriei, frumoasei mele copilării.
La mulţi ani, domnule Spiridon Vangheli !
of Doamne ce vremuri !… mi-aduc aminte cand am terminat clasa 1, am luat premiul II si am primit cadou de la invatatoare cartea “Cusma lui Guguta”.
O am si acum. Cand mai trec pe la parinti acasa, o voi cauta special sa o pozez ca sa vi-o arat.
La multi ani domnule Vangheli de aici din dreapta Prutului si va multumesc ca mi-ai indulcit copilaria care a traversat niste vremuri nu tocmai roze !
Imi placea cartea, ce sa zic. Avea si un aspect ca lumea, la vremea cand aparuse in biblioteca. stralucea pur si simplu printre sutele de volume in rusa sau chirilica. Insa ce ma fascina cel mai mult – cand vedeam parerile alea de la inceput si sfarsit de carte, din Japonia, Rusia, SUA si multe altele, eram in al noualea cer!
LA MULTI ANI!!!
Cît mai mulţi cititori fideli de greutatea Oxanei G.!
La Mulţi Ani, dragă Spiridon Vangheli !!!
La multi ani si din partea mea !
mno bine bine, dar sper sa dea si ceva de baut, nu?
)
Cartea cu Ispravile lui Guguta a ajuns si in Romania. O am de la tata, care o are de la un concurs din satul natal al bunelului meu – Socol. Pe ea am invatat eu alfabetul chirilic, si este una dintre cele mai dragi carti ale copilariei. in seara asta m-am apucat sa o transcriu cu caractere latine. voi posta curand pe blogul meu Surioara, povestea cu harbujii, cu ilustratii originale din editia din 1967.
Ma bucur ca nu doar eu stiu de cartea asta.
Toate cele bune si tie, si autorului ei.
Alina Smigun
ps>oare s’or gasi si celelalte carti in Romania? o sa le caut, m-ai facut curioasa.
eu vă citesc cu plăcere povestirile
Imi aduc si eu minte cu placere de Guguta, cel citit in copilarie.
Alte carti ale lui din pacate nu am apucat sa citesc.
nu stiti de unde as putea face rost de cartile acestea? ca eu le imprumutam de la biblioetca si acuma ma mai paleste nostalgia si mi-ar placea sa le am si eu pe un raft in casa…sa le mai rasfoiesc din cand in cand
ma poate ajuta cineva, va rog?