Gata cu plaja. Cel puţin pentru anul acesta. Recunosc c-aveam aşteptări mai mari de la această reîntâlnire cu marea. M-am scăldat insuficient de mult, de bronzat nici nu mai zic, oricât n-am stat la soare, culoarea pielii a rămas aproape aceeaşi. Dar nu asta contează. Am recuperat dublu sau triplu prin oamenii ce i-am cunoscut acolo, peste 150 studenţi basarabeni din România. Cu o parte din ei ne cunoscusem şi anterior. Însă una este să te cunoşti reciproc prin conferinţele messenger şi alta e să socializezi pe malul mării, strânşi grămăjoară, uniţi de-acelaşi cer înstelat, dar mai ales de-aceleaşi aspiraţii.
A fost o săptămână memorabilă. Organizatorii nu ne-au prea încărcat cu . activităţi. Tot spre binele nostru. Am avut destul timp ca să ne gestionăm timpul după bunul plac. Câteva întâlniri cu deputaţi, senatori, ministrul Educaţiei şi atât. Restul a fost timpul nostru. Da, am jucat tenis de masă, poate chiar prea mult decât era cazul.
Aşa ca să-mi ajungă pentru un an înainte, căci prin Suceava nu prea găseşti tenis mai ieftin de 15 lei ora ( în mod paradoxal la universitatea noastră nu găseşti nicio masă de tenis).
Şi partea cea mai proastă – am rămas fără telefon. Ştiam că mă va părăsi odată, însă nu credeam că asta se va întâmpla chiar acum. L A mai aterizat el de multe ori pe jos, însă de data asta “decolarea” a fost fatală. ;) Partea cea mai prostă nu e că telefonul nu mai este funcţionabil. Toate numerele de telefon ce le-aveam (vreo 300) erau salvate nu pe cartelă, ci în telefon. M-am trezit fără nici un număr. Măcar ia şi strigă la cer. M-am obişnuit cu tehnologiile acestea şi nu mai ţineam minte nici un număr de telefon, le salvam în telefon şi atât. Ştiu doar 2 numere de telefon : cel de acasă şi numărul de mobil al celui mai bun prieten de liceu, care acum e şi el în România. Este o procedură prin care se poate de recuperat agenda, chiar dacă telefonul nu mai este funcţionabil. Până atunci însă nu pot suna pe nimeni…fiţi buni şi mă sunaţi voi dacă se întâmplă ceva. :D Nu e mare tragedie…se rezovă şi asta. Principalul e că am avut o săptămână frumoasă, prea frumosă ca să fie umbrită de aşa « fleacuri »
Vacanţă plăcută tuturor !






Felicitari pentru saptamana de vis!
Hai, lasa, stiu ca si numarul meu il ai! Cum, nu il tii minte???:(
Capul sus!
Ma bucur ca te-am cunoscut Oxana si pe colegii tai de la Suceava.
)
Pentru mine a fost frumos pentru ca am cunoscut oameni interesanti si am reusit sa aflu viziuni diferite asupra unor chestiuni care ma framantau. Au existat ceva pobleme de organizare, mici neintelegeri si alte mici sau mari problemute pe care nu are rost sa le pomenesc aici.
In rest multa voie buna, distractie…soare, mareeeeeee!!!de care sunt extrem de incantata(deja am inceput sa-i dedic ode
PS:Vezi ca e o mica scapare inuficient-insuficient.
Bine ai revenit la Suceava!
Las-o cu lamentările! Deşi nu prea te-ai schimbat la culoare, cel mai mult contează că ţi-ai petrecut timpul liber în mod activ, cu mulţi studenţi basarabeni. Cît despre telefon, apreciez reacţia ta optimistă! (Probabil dacă erai o tipă fidelă stereotipurilor moldov’neşti, plîngeai tot restl verii din cauza asta!)
Daniela,
Şi mie îmi pare bine că te-am (v-am) cunoscut, ne mai vedem noi .:)
nu înţeleg cum de mai ai chef de lăsat comentarii după 15 ore de mers cu trenul ?
pentru ambii Ion : mersi , vacanta placuta si voua…la mine cam aici s-a incheiat odihna, acum la munca.
Oxana,
de la mare iti transmit multe salutari si eu! doar ca eu mai raman inca 2 saptamani si m-am bronzat tareeeee! salutari din Montpellier! si aici iti citesc blogul
ARUNCA O PRIVIRE AICI : http://vintagedresser.wordpress.com
Lilia,
felicitări! eu ca eu, însă cineva din camera asta (ştii şi tu cine), visează cu ochii deschişi să ajungă în Franţa . te invidiem în sensul bun…şi te asteptăm în Suceava!
iată de ce e cam pustiu prin facultatea de Litere..ai plecat tu la odihnă
ce v-a mai mintit abramburica?
Oxana,
vacanta e vacanta pentru mine! eu pun o vorba buna pentru Dina si ii urez mult succes!
Exista oare cuvantul “decolatie”?
cred ca ai avut in vedere “aterizarea”
De ce basarabnii ce invata in Romania cauta tot timpul contact cu alti studenti tot din Basarabia. Si tu pomenesti ca “Am recuperat dublu sau triplu prin oamenii ce i-am cunoscut acolo, peste 150 studenţi basarabeni din România.” Daca toti sintem romani, nu este important de unde este romanul – din Basarabia, Australia etc.! De ce este important sa te intilnesti anume cu basarabeni?
Este aceasta un indiciu ca basarabenii nu se prea pot integra in Romania, fiind o specie aparte de romani, ce chiar si in Romania duc lispsa de prostiile spuse in limba rusa si de Dima Bilan? Nu ma refer la tine, sint sigur ca tu ai contact si cu romanii “adevarati”. Ma refer in general, dar m-a susrprins faptul ca chiar si tu te vorbesti de “basarabenii din Romania”…
Sergiu,
si eu as fi optat pentru o tabara unde ar fi participat si basarabeni, dar si cei din Romania, insa din pacate DRRP-ul s-a gandit cam prost in privinta asta. In fiecare an se organizeaza tabere pentru etnicii romani din Moldova, Serbia, Ucraina. Nu vad logica. Copii aceea s-ar putea odihni la fel de bine si la dansii in tara. Ei au nevoie sa interactioneze cu cei din Romania, cu semenii lor de aici. Daca se fac toate aceste activitati separat, n-au nici o eficienta.
Waw, ce frumos!!!!
Eu tot am fost pe acolo!!!!
Castigand concursul “Ars Adolescentina”, Casa Radio, etapa poezie, m-am odihnit, in cadrul aceluiasi program ARC-2009, la Tabara Sulina, Sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei. A fost interesant. Unica…. echipa din RM nu a profitat de intalnirile cu reprezentantii ministerului, Dnul Basescu, deoarece noi am fost in schimbul al 2-lea.
Dar….sper ca-l voi vedea la 1 octombrie la Consiliul Europei, atunci cand voi merge la Strasbourg!!!