De mai mult timp urmăresc fenomenul blogosferei din Moldova. Poate şi din acest motiv mi-am creeat blog, pentru a urmări acest fenomen din interior. Şi dacă voi ajunge vreodată şi eu să-mi susţin licenţa, cred că-mi voi alege o temă legată de circuitul informaţiilor, opiniilor, curentelor online. Ei, dar până atunci mai este, mai am de mâncat ceva mămăligă ca să ajung (şi nu oricum, dar să ajung cu bine) în anul 3, aşa că voi trece direct la tema ce mi-am ales-o pentru concurs : ” Abundenta comentariilor pe un blog este oare un indiciu de calitate? ”
Şi da, şi nu. În blogosfera moldovenească există o mulţime de bloguri bine gândite, poate mai puţin ca aspect şi designer, dar mai mult ca conţinut. Articole bine elaborate, gânduri, opinii interesante ce-ar putea fi cu uşurinţă ”adoptate” de vreun ziar cu greutate. Paradoxal sau nu, dar tocmai la sfârşitul acestor articole vedem de cele mai dese ori ”Nu există comentarii” sau ”0 comentarii”. Explicaţia: sau blogul nu este promovat deloc şi materialele postate acolo n-au cum să ajungă la cititori, sau articolele se adresează unui public select, sunt citite de o categorie (de obicei profesională, de ex: literaţi, analişti politici, sociologi) îngustă, iar autorul blogului nici n-aşteaptă feedback, aceste articole au drept scop nu atât dialogul, ci informarea unilaterală, de la autor spre colegii de breaslă şi puţinii care se interesează de subiectele în cauză. Din acest motiv atunci când accesăm un blog în premieră şi vedem secţiunea pentru comentarii goală n-ar trebui să-l catalogăm automat la categoria ”bloguri proaste”.
Privind din altă perspectivă, înclin să cred că totuşi abundenţa comentariilor pe blog este un indiciu de calitate. Până la urmă un blog nu este o revistă, este un spaţiu unde autorul său poate să-şi facă lumea sa virtuală, să lanseze idei, să creeze atitudini. De competenţa bloggerului, de spiritul său de-a provoca lumea, de-a pune în faţa cititorului întrebări, de-al îndemna la discuţie depinde succesul unui blog. Un blog trăieşte nu doar prin cititorii săi, dar mai ales prin comentatorii săi. Un articol bun totdeauna trezeşte reacţii. Uneori urmărim sutele de comentarii la un articol, evident că mesajul lor cam deviază de la conţinutul articolului. Absolut firesc. E normal ca un articol cu subiect interesant să trezească păreri diferite, să nască noi şi noi discuţii, dezbateri. În aceasta constă măiestria bloggerului, de-a pregăti ”terenul”, a arunca o sămânţă şi a urmări apoi de după culise (sau şi din interior, dirijând cursul discuţiilor şi comentariilor) cum seminţele se răspândesc, fructificând în dialoguri interesante.
În blogosfera moldovenească se observă un circuit îchis, ne citim unii pe alţii şi comentăm la fel. Uneori comentariile sunt scrise ”din datorie”, doar pentru faptul că bloggerul X a comentat anterior pe blogul lui Y. Pe când blogosfera ar trebui să se-adreseze nu numai persoanelor cu bloguri, ci publicului larg, aşa încât să contribuie la formarea de atitudini, să fie auzită în societate. Ei, dar mai avem noi de lucrat în direcţia asta. Trăiescă Blogosfera, promotorii, cititorii, dar mai ales comentatorii săi !






Oxana, clar lucru că abundenţa comentariilor nu este un indiciu AL calităţii.
Unora le place să posteze comentarii de dragul postatului. Aşa cum se întamplă deseori, ştii tu. E folosit ca chat.
Dar dacă vizitatorii nu înţeleg ce scrie bloggerul şi-s năuciţi de ceea ce citesc, nu se mai încumetă să intre în dialog, să polemizeze. Nu au ce spune flăcăii.
Lipsa comentariilor înseamnă sau că articolul este excelent sau că nu interesează pe nimeni.
multe comentarii la un articol nu inseamna neaparat calitate… daca subeictul tratat e unul de scandal probabil ca va atrage multe comentarii, daca bloggerul care scrie e cunoscut iarasi va avea multe comentarii si pentru un articol in care casca (vezi Mircea Badea sau Serban Huidu)…
Calitatea unui articol conteaza pentru fiecare cititor in parte: unii vor aprecia ceea ce scrii si vor reveni si maine chiar daca n-au vreme sa comenteze… altii comenteaza doar de dragul unui link reciproc care-i ridica in ZeList sau in alte topuri ale blogurilor…
Com Blog X – {if} – Com Blog Y – {read} {write} – datorie – mi-a placut
)), asa si este in blogosfera noatra s-a format deja ca in obicei, de a comenta pe blogul persoanei care ti-a comentat si de a comenta pe bloguri pentru a avea mai multi vizitatori, respectiv mai multe comentarii. comentariile, calitatea comentariilor depinde de post, si de calitatea postului.
[...] Abundenta comentariilor pe blog este oare un indiciu de calitate, Oxana Greadcenco, categoria Blogosfera [...]
aceeasi intrebare, putin modificata, plasata intr-o conjunctura identica de nemultumire, infima: crezi ca aparitia unori bloguri idioate pe blogosfera.md, “pilotate” fara o picatura noima, de boti, poate fi si ea un indiciu de calitate al blogosferei? si nu am aici in vedere circuitul/abundenta de informatie impresonala, personalizata, ci mai curand flood-ul care actioneaza ca bruiaj, astupand “canlul de emisie”.
(reintoarcere la tema mult adorata a marxistilor, cu referire la dialectica depravata – calitate versus cantitate)
Nu cred ca cineva este obligat sa comenteze blogul altuia daca acesta a comentat blogul primului.. nu e faces sau people
Principalul ca comentariile sa nu fie lungi. Cand vad niste posturi supralungi, mi-este interesat daca le citeste cineva de la inceput pana la sfarsit.
Un comentariu decent are de obicei 3-4 randuri pline. Cam de asta se dezvolta si twitter
Nu cred că numărul de comentarii la un articol dă calitate blogului. E doar o chestie relativă. Așa cum scria cineva mai sus, ține și de notorietate pe care o ai ca și persoană publică. Dacă ar fi scris un ziarist cunoscut ultimul meu articol, ar fi fost asaltat cu comentarii, așa totul se învârte într-un circuit oarecum restrâns.
Ma intrebam care sunt blogurile neinteresante-specializate la care te-ai referit..
Cind am creat site-ul Clubului IDEA, unul din scopurile noastre a fost sa atragem mai multe comentarii, iar ulterior s-a dovedit ca se comenteaza mai mult sondajele si pronosticurile. Astfel, nu sunt de acord ca numarul de comentarii releva cit de interesant e articolul sau blogul in general. In mod special nu releva calitatea articolului.
In privinta comentariilor din datorie: tot nu sunt de acord, se comenteaza la tema de obicei, iar pentru discutii sunt site-urile sociale Facebook, Twitter s.a.
Eu oricum nu pot înţelege tendinţa unora de a categorisi blogurile, de a-şi face griji pentru blogurile altora. Daţi-le pace oamenilor să se bucure de libertatea de a face ce vor pe blogul lor (în limitele legii, bineînţeles).
Şi mă mai amuză ceva: bloggerii care, din când în când, raportează câţi vizitatori au avut. Unii merg mai departe şi se referă şi la numărul de vizitatori ai altora.
Oxana, tu ai scris acest articol pentru că te interesează tema sau pentru concurs? Am mai văzut tema asta şi pe alte bloguri….
Iată de ce nu-mi place mie să mă înscriu în concursuri…
Mihai Bologan,
n-am zis că blogurile specializate sunt neinteresante. Blogul Clubului IDEA chiar dacă este specializat, este mai interactiv(anume prin sondajele si pronosticurile ce le propuneti). De asta nu se plânge nici de vizitatori, nici de comentatori.
Însă sunt bloguri specializate pe care lumea (de obicei un cerc restrâns) le urmăreşte cu interes, cum ar fi, de exemplu, blogul lui Denis Cenuşă http://cenusadi.wordpress.com/ sau Nicu Toderaş http://nicktod.blogspot.com/ – (inclusiv eu citesc sistematic de acolo) care nu au prea multe comentarii.
tind să fiu de acord cu Eleonora : “Lipsa comentariilor înseamnă sau că articolul este excelent sau că nu interesează pe nimeni.”
Eleonora,
).
am scris de mai multe ori despre blogosfera, concursul doar mi-a sugerat un subiect interesant. Oricum nu m-am incadrat in conditiile concursului (am scris un articol mult mai lung de 500 cuvinte
Oxana, ai descris foarte bine procesul de lasare a cmentariilor in blogosfera moldoveneasca. Sunt de acord cu observatiile pe care le-ai expus in text. As mai adauga poate inca ca numarul si calitatea lor depinde foarte mult de disponibilitatea autorului.
Unii se implica in discutii, o fac calitativ si argumentativ, altii-deloc. Fie ca nu au timp, fie ca se tem de evolutia lor. Sau mai ales nu au argumentele necesare ca sa-si apere punctul de vedere descris in post.
Blogurile care au zero comentarii sub ultimele 10 posturi duc la gandul ca: fie ca e foarte recent, fie ca autorul nu se implica deloc de promovarea blogului sau: adica sa lase comentarii pe blogurile pe care le citeste.
Cat despre 500 de cuvinte era vorba de o simpla recomandare si nu face parte din conditiile concursului
http://blogostart.blogosfera.md/conditiile-de-participare/
Soacra Mica,
dacă vrei să ai un blog interactiv trebuie să ai mult timp pentru el, să fii mereu conectat ca să răspunzi tuturor comentatorilor, să provoci vizitatorii la noi şi noi discuţii. Din păcate în ultima vreme nu prea am suficient timp să fac asta, de altfel ca si mulţi bloggeri.
Votez pentru tot ce zice Alter Ego Blog.
Si Eleonora, adevar graiesti. Lasa-i pe oameni sa faca ce vor pe blogul lor, daca nu-ti place nu-i mai vizitezi, si nu-ti publica statisticile sa vada… nu stiu cine… cat de grozav esti tu.
Cam tot ce spuneti se aplica in general in blogosfera, nu numai in Romania. Multi vizitatori nu comenteaza insa pentru ca sunt prea ocupati pentru asta, sau pentru ca nu li se pare important.
Scuze Oxana, am vrut sa spun nu numai in Moldova, ci si in Romania…
Oxana,
Important e sa pastram echilibrul, adica sa nu cadem in una din extreme (disponibil non-stop sau absent).
Poate ca e posibil, dar e foarte periculos, pentru ca vine ziua in care te simti epuizat si nu mai ai chef de blog.
E si normal sa fie asa. Blogul nu poate fi prioritatea nr.1 a unei persoane (doar daca face bani din el). S-apoi suntem in miezul vacantei. Trebuie de profitat
Oxana, mi-a placut articolul si sint de acord ca abundenta comentariilor este un indiciu de calitate!
Insa, la inceputul articolului raspunzi la intrebarea din titlu cu “si da, si nu”. Despre “da” scrii in abzatul nr. 3, insa, despre “nu” nu spui nici un cuvint…
In abzatul nr. 2 vorbesti despre “lipsa comentariilor” si nu despre “abundenta comentariilor”….
Sergiu,
e cam invers
in paragraful 2 vorbeam ca “nu, comentariile nu sunt un indiciu de calitate”, iar in 3 ca da .
ai inteles corect, doar ca trebuia sa incep “Şi nu, şi da”, că am vorbim mai intâi despre “nu”, apoi despre “da”.
Nadia,
eu urmăresc bloguri şi din Moldova, şi din România…de acord cu tine, nu prea există diferenţe, însă sunt unele aspecte specifice blogosferei din Moldova.
Soacra Mică,
am mai zis-o şi în alte contexte, pe timp de vară blogosfera a sărăcit simţitor. Justificabil, lumea şi-a luat o pauză din scris, e vacanţă doar. De asta e salutabilă iniţiativa asta cu concursul. Mai animează un pic situaţia.
ar trebuie să existe continuitate, de organizat şi ediţia 2. Chiar şi fără premii, oricum nu cred că asta a fost motivaţia principală a participanţilor. Sau, drept premiu, toţi participanţii să plaseze la ei pe blog un banner al câştigătorului. Dar despre asta vom mai discuta, să trecem de prima ediţie
Pentru Sergiu, în mod special: dacă abundenţa comentariilor înseamnă calitate, atunci blogul cu năzdrăvănii (nu-i spun numele) este visul de aur al basabeanului. De fapt, sunt două bloguri de acest fel. În cazul unuia, “năzdrăvănia” este afişată în titlu.
Apoi, urmează blogurile pe care autorii îşi flutură experienţele şi frustrările sexuale. Sunt comentate şi acestea.
Iată ce caută publicul larg. Voia lui. Şi voia celui care-i alimentează pasiunea.
Mie-mi place blogul Oxanei. Scrie pe diverse teme de interes pentru generaţia ei, dar nu numai. Are şi multe comentarii. Are un stil al ei. Bravo, Oxana! Felicitări şi pentru bun-simţ.
Perfect!
singur indiciu de calitate este calitatea in sine. abundenta comentariilor poate fi explicata in mai multe feluri
1) prezenta timpului liber la 2 sau mai multi derbedei care traiesc dupa principiu soarele si onanismu intareste organismu si care ocazional s-au intersectat pe acelasi blog
2) e destul sa fie un derbedeu, da tare bolnav care poate posta pe acelasi blog repetat delirarile sale
3) tu poti explica de ce Ghita are pe youtube 8 mln. vizitatori, dar Lacrima limbii noastre a lui I. si D. Aldea-Teodorovici abea pt 20 mii, adica de 400 mai putin? doar nu vrei sa spui ca ghita e mai calitativ…
Eleonora, “calitate” este un termen relativ (brinza cu mucegai este de calitate in Franta, dar nu in Moldova). Fiecare defineste calitatea pentru sine.
Ce vreu eu sa spun e ca abundenta comenatriilor este un indiciu de calitate pentru cei ce citesc blogul respectiv!
Te rog sa nu ma intelegi gresit. Cind spun “abundenta = calitate” NU am in vedere “lipsa = calitate proasta”.
Paragraful 2 din articolul Oxanei se refera la “lipsa comenatriilor”… care pentru mine este o alta intrebare si nu trebuie de incurcat cu intrebarea din titlu.
Faptul ca muligambia.com & co are foarte multe comentarii arata nivelul “calitatii” pentru multi basarabeni si nu numai… dar este ceva de calitate pentru cei ce il citesc! Daca nu ar fi asa, nu ar veni nimeni acolo sa scrie!!! Tu ai citi si comenta pe blogul Oxanei, daca nu ar fi pentru tine de calitate?
Îmi amintesc ce-mi spunea şeful Poliţiei Moravuri în 1996, când Republica Moldova era invadată cu reviste porno tipărite în Rusia: tipul care coordona încărcarea loturilor în trenul spre Chişinău le spunea ortacilor: “Încărcaţi mai cu spor! Să oprim emanciparea (democratizarea) moldovenilor!”. Acesta este obiectivul. Nu-i o exagerare.
Antiprostin, este excelent sloganul tău din punctul 1.
Şeful Poliţiei Moravuri (un ofiţer în vârstă) mi-a permis şi chiar mi-a recomandat să-l citez cu această povestioară. În acei ani, Poliţia Moravuri (erau doar vreo 5 oameni în structură) avea o activitate intensă. A luptat şi cu “Makler”-ul, până când acesta a încetat să publice anumite tipuri de anunţuri. Nu prea ştiu ce face acum această Poliţie.
Eu nu cred ca, cantitatea determina calitatea.
In unele cazuri sunt complementare.
Dar pot exsita si bloguri calitative fara sa aiba “succes”.
Insa, cu siguranta sunt bloguri care nu spun cine stie ce, si totusi au un amont mare de vizitatori.
[...] Abundenţa comentariilor pe un blog este oare un indiciu de calitate?, autor – Oxana Greadcenco [...]
Ar fi bine să priveşti asta:
http://www.youtube.com/watch?v=livzJTIWlmY
ca să vezi ce contează pe-un blog…
şi nu comentariile, şi nu dacă este citit… etc.
Sukces…
“mai am de mâncat ceva mămăligă ca să ajung” he he, haioasa expresie si e prima oara cand o ‘aud’
Ai dreptate.
Insa, sunt multe bloguri cu continut sec, fara substanta, dar cu o groaza de comentarii pentru ca se transforma totul intr-un chat fara nicio legatura cu subiectul… sau care muta conversatiile pe mess cu prietenii lor in sfera blogului.
Abundenta nu e in sine nimic. Cel putin din punctul meu de vedere, un comentariu scris din suflet, cu adevarat, valoreaza mai mult decta o suta de comentarii trecatoare’ cu “Frumos/bun/interesant articol.” sau 10 seci. Calitatea vine din oameni si idei, nu din numar.